Dezvolt.md

Media

Uniunea Europeană oferă finanțare de circa 3 milioane de euro pentru dezvoltarea societății civile la nivel local din Moldova

Ca răspuns la nevoile societății civile din Republica Moldova, Uniunea Europeană, în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer, finanțează un nou Proiect ce-și propune creșterea nivelului de implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local.

La evenimentul de lansare a Proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” au participat Eduard Pesendorfer, Managerul Programului Justiție și Drepturile Omului al Delegației Uniunii  Europene în Republica Moldova; Stephan Malerius, Departamentul de Cooperare Europeană și Internațională, Fundația Konrad Adenauer (Berlin); Team leader-ul proiectului Mircea Eșanu și reprezentanți ai Organizațiilor Societății Civile de pe întreg teritoriul țării.


procesele de elaborare a politicilor și de luare a deciziilor la nivel local și național”, a menționat Stephan Malerius.

În cadrul noului program de finanțare, cu durata de implementare de trei ani,  vor fi oferite granturi în valoare totală de circa 3 milioane de euro. Proiectul este adresat organizațiilor societății civile locale, ce desfășoară activități în afara orașului Chișinău sunt direct responsabili de implementarea lor.

Proiectul presupune suport tehnic din partea UE pentru organizațiile societății civile, care vor să acceseze fonduri, dar nu au suficiente capacități organizaționale. Astfel, în cadrul proiectului vor fi organizate un șir de ateliere, traininguri, seminare, activități de coaching și instruire, care să îmbunătățească abilitățile manageriale ale OSC-urilor. Vor fi finanțate peste 150 de propuneri de proiecte, orientate spre promovarea principiilor bunei guvernări. Proiectul include trei categorii de finanțare: inițiative civice (buget de la 1000-10000 euro); proiecte regionale (buget de la 10.000-30.000 euro) și proiecte naționale (buget de la 30.000-60.000 euro.) Solicitanții pot depune un singur proiect în cadrul fiecărei runde de finanțare și pot primi o finanțare nerambursabilă pentru un singur proiect pe perioada întregului program”, a concretizat Mircea Eșanu, Team-leaderul proiectului.

În prima rundă de finanțare, Propunerile de proiect urmează a fi depuse până în data de 31 mai 2019. Există 4 modalități de depunere a dosarului: expediere poștală (scrisoare recomandată), expediere electronică, completarea online a formularului sau depunere direct la sediul Proiectului.

Obiectivul general al proiectului este să  contribuie la dezvoltarea societății civile din Moldova, care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect este de a încuraja Organizațiile Societății Civile din Moldova, în special, din zonele rurale și de a crea un context favorabil pentru dezvoltarea unei societăți civile active, capabile să contribuie la dezvoltarea democratică în Moldova. Sperăm că vom primi de la viitorii beneficiari de granturi multe propuneri de proiecte ce au abordări inovative cu privire la comunitățile pe care le reprezintă și unde vor sa-și desfășoare activitățile. Prin intermediul acestor finanțări, ne dorim să  fie găsite cele mai bune practici, idei în domeniul dezvoltării politicilor publice și a bunei guvernări ce au funcționat în anumite localități și care ar putea fi extinse și finanțate de UE în cadrul unor proiecte viitoare”, a declarat Eduard Pesendorfer.

Proiectul ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” va fi implementat în de către Fundația Konrad Adenauer în Republica Moldova, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat. 

Suntem pe deplin conștienți că o societate civilă puternică este cel mai important instrument în această luptă, în cadrul unui proces de transformare democratică. Suntem nerăbdători să colaborăm cu OSC-urile din Republica Moldova pentru a ajută societatea civilă din țara voastră să se implice activ în


COMUNICATdezvolt.md